luni, 30 august 2010

Plata contributii pentru drepturile de autor – II

Initial vroiam sa ma rezum la prima postare, dar un comentariu m-a determinat sa scriu si o mica continuare.
Toata povestea cu plata contributiei pentru drepturile de autor demonstreaza inca o data cat de incompetent este statul ca administrator si cum poate birocratia sa distruga orice idee.
S-a pornit de la faptul de necontestat ca plata prin drepturi de autor devenise o forma mascata de evaziune, dar in loc sa se loveasca in cei care calcau pe bec (adica firmele) statul a ales sa ia de gat victimele, adica oamenii care fusesera obligati sa accepte plata prin drepturi de autor, dar si pe adevaratii creatori de drepturi de autor, artisti, compozitori, regizori, actori, etc, + PFA-urile (personae fizice autorizate),  care au cazut victime intr-un razboi care nu-i priveste.
Exista o solutie mult mai simpla ca sa se atinga adeveratul scop al acestei ofensive, care avea ca scop reducerea unei forme de evaziune. Nu era nevoie de de toata harababura si haosul create din cauza ca masurile luat au fost gandite cu partea dorsala, fara a avea o infrastructura sau macar niste reguli clare.
Tot cear fi trebuit sa faca statul ar fi sa ia la puricat contractele de drepturi de autor prin care erau platiti intregi categorii de oameni care in mod normal nu au cum sa produca drepturi de autor (soferi, secretare, contabili, functionari de toate tipurile, toti cei care nu sunt creativi din publicitate, etc). Ar fi ramas doar artistii, ziaristii, creativii din publicitate, scriitori, etc, a caror munca chiar este purtatoare de drepturi de autor.
Ca sa fie valid, orice contract de cesiune de drepturi de autor trebuie sa prevada expres operele care fac obiectul cesiunii. Mai pe romanesti ca sa vinzi ceva, acel lucru trebuie sa exista, ori contractele de drepturi de autor in culpa nu au in spate nici un fel de opera purtatoare de drepturi de autor. In lipsa drepturilor de autor care nu exista, pentru ca un sofer nu produce nici un fel de drepturi de autor ca urmare a muncii lui, toate acele contracte sunt nule de drept.
Mai ramanea ca statul sa acorde o perioada de gratie de 2 saptamani in care poti sa intri in legalitate fara sa platesti penalitati si amenzi si apoi sa se puna cu controale dure pe toate firmele care platesc prin drepturi de autor si sa imparta amenzi babane. Sunt sigur ca multe ar prefera sa intre in legalitate in perioada de gratie si statul ar incasa fara mari eforturi si fara sa streseze sute de mii de oameni degeaba.
Aceasta este o solutie simpla si eficienta, care nu necesita zeci de acte juridice care sa se bata cap in cap, si putea fi implementata pe baza legislatiei deja existenta.
Mai are rost sa intreb de ce nu a fost pusa in practica?

joi, 26 august 2010

Plata contributii pentru veniturile din drepturi de autor

  • Desi sunt o groaza de materiale in presa scrisa despre subiect o sa incerc sa va fac un mic rezumat:
  • -daca veti depasi termenul de plata nu riscati nimic, intrucat scandalul imens declansat de incompetenta cu care statul a tratat problema, asa incat nu se vor plati penalitati de intarziere;
  • - ideal ar fi sa asteptati ca aplicatia informatica la care se lucreaza acum sa fie gata, probabil prin luna septembrie;
  • - nu e nevoie sa platiti lunar.
  • -daca sunteti pensionar sau angajat cu carte de munca nu trebuie sa depuneti lunar Declaratiile pentru contributiile prevazute de OUG 58/2010.
  • -daca veniturile incasate din drepturi de autor / conexe au caracter repetitiv (lunar, trimestrial, semestrial), si sunt consfintite intr-un contract chiar daca sunteti angajat (contract de munca) sau pensionar, datorati pentru acele venituri repetitive, contributiile prevazute la OUG 58/2010. Deci, numai pentru acele venituri repetitive trebuie sa depuneti declaratiile de care va spuneam mai sus.
  • -daca veniturile au caracter intamplator – asa cum sunt veniturile de la UCMR-ADA – cei care sunt pensionari sau salariati cu contract de munca nu trebuie sa plateasca contributiile prevazute de OUG 58/2010 si sa depuna declaratii.
  • -membrii societatilor de gestiune colectiva care nu au calitatea de angajat / pensionar datoreaza contributiile pentru pensie, sanatate, somaj, chiar si pentru veniturile cu caracter intamplator, obtinute de la OGC-urile la care sunt membrii. Deci, acestia trebuie sa depuna aceste declaratii si sa plateasca contributii la pensii, somaj si sanatate, in fiecare luna.

miercuri, 25 august 2010

Am revenit

Se mai termina o vara si lasam concediu, muntele si marea si ne apucam de munca. Dupa o pauza datorata activitatilor de vara revin in forta :).
In urmatoarea perioada, in afara de subiectele zile o sa mai cititi materiale despre urmatoarele subiecte:
  • noile reglementari privind platile pentru veniturile realizate prin drepturi de autor
  • noile modificari legislkative din domeniul drepturilor de autor
  • un serial despre publishing in Romania care banuiesc ca imi va aduce si mai mult "prieteni" printre editorii romani :)
  • activitatea organismelor de gestiune colectiva si a ORDA
Deci stati pe aproape ;)

miercuri, 28 iulie 2010

Adunare Generala Extraordinara la UCMR-ADA in 21 AUGUST 2010

Dupa cum va aduceti aminte, la Adunarea Generala Ordinara din aprilie n-a fost timp sa fie dezbatut si regulamentul de repartitie, asa incat participantii au decis ca acesta sa fie dezbatut ulterior. Intre timp Consiliul Director a stabilit data, care atentie, este pe 21 august si nu pe 20. Pe 20 va fi prima convocare, in care Adunarea este statutara doar cu prezenta a jumatate + 1 din membrii UCMR-ADA, adica cel putin 3400 de oameni. Evident ca adunarea va avea loc la a doua convocare, cand va fi statutara indiferent de numarul de participanti.
Aveti mai jos textul convocarii:

In conformitate cu dispozitiile legale si statutare, Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – Asociatia pentru Drepturi de Autor convoca Adunarea Generala Extraordinara a membrilor asociatiei pentru data de 20.08.2010, ora 10,00 la sediul sau din Bucuresti, Calea Victoriei nr. 141, Sector 1, Aula Palatului Cantacuzino cu urmatoarea:
ORDINE DE ZI
1. Aprobarea modificarii Statutului UCMR-ADA;
2. Aprobarea Regulamentului General de Repartitie;
3. Informari.Diverse.

In cazul in care, din lipsa de cvorum, Adunarea Generala Extraordinara nu va putea adopta hotarari in cadrul sedintei din 20.08.2010, Adunarea Generala Extraordinara este reconvocata pentru data de 21.08.2010 ora 10,00 la aceeasi adresa si cu aceeasi ordine de zi

miercuri, 14 iulie 2010

Ce piese difuzeaza radiourile?

Nu prea obisnuiesc sa dau copy-pasturi din presa dar ma gandesc ca poate ati ratat articolul de azi din Adevarul, referitor la cele mai difuzate piese la radiourile romanesti. Informatiile sunt reale iar sura lor este UCMR-ADA.


Lady Gaga, Guess Who si Dan Balan sunt cei mai difuzati solisti la posturile de specialitate in primele trei luni ale anului.  „Bad Romance“ a artistei americane Lady Gaga este cea mai difuzata piesa de la Europa FM si de la UTV. Melodia a fost reluata, la aceste posturi radio de peste 4.200 de ori.

Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania - Asociatia pentru Drepturile de Autor (UCMR-ADA) a contorizat cele mai difuzate piese autohtone si internationale de pe patru posturi de radio (Radio 21, Europa FM, Kiss FM si Magic FM) si trei posturi TV muzicale (MTV Romania, Kiss TV si UTV).
Pe Aceeasi Tema


Dan Balan, un moldovean de top

Insa majoritatea pieselor din playlistul postului Magic FM, destinat publicului nostalgic, nu se regasesc in celelalte clasamente. La acest post de radio, cea mai difuzata piesa a fost „Don't Miss Missing You", a Claudiei Pavel, cu 240 de repetari (piesa ocupa locul al noualea in clasamentul Kiss FM, cu 576 de „ascultari").

Cel mai bine plasat artist roman in topurile muzicale este Dan Balan, cu single-ul „Chica Bomb", difuzat de aproximativ 2.800 de ori pe posturile monitorizate. Raperul Guess Who si piesa sa cu conotatii sociale, „Locul potrivit", este al doilea artist roman ca numar de difuzari pe cele sapte posturi media amintite.

Dorian Enache, impresarul lui Laurentiu Mocanu, cunoscut sub numele de scena drept Guess Who, spune ca se astepta la o reactie pozitiva a publicului. „De fiecare data cand trimitem o piesa catre radiouri sau televiziuni credem ca va avea succes. Artistul avea impact in randul fanilor care il cunosteau deja si care au venit in numar de peste 16.000 la concertele din cadrul turneului TU-r", explica Enache.

Playlist dupa testarea pieselor

Piesa „Locul potrivit" este cea mai difuzata la Kiss TV (829 de difuzari), pe locul secund la MTV Romania (534 difuzari) si pe locul al optulea la UTV (595 de difuzari). La Kiss FM a putut fi ascultata de 636 de ori. Incurajat de succesul obtinut, Guess Who mai pregateste doua videoclipuri, ambele cu caracter social. George Zafiu, directorul de programe de la Europa FM, spune ca postul de radio la care lucreaza a fost primul care a alcatuit playlistul in urma testarilor pieselor, iar sistemul lansat atunci este valabil si in prezent.

„Testam periodic si temeinic reactiile ascultatorilor la piesele pe care vrem sa le difuzam si astfel decidem ce intra pe post si ce nu. Astfel, se intampla sa nemultumim unii artisti care nu inteleg inca faptul ca nu-i refuzam din motive personale sau subiective", explica directorul de programe Europa FM. Zafiu precizeaza ca nu are si nu a avut vreodata intentia sa creeze hituri. „Difuzam piese pe care publicul le-a facut deja hituri", subliniaza acesta.

La Europa FM, cea mai difuzata piesa este „Bad Romance", un hit incontestabil, rulat de 316 de ori in perioada ianuarie-martie 2010. Din Top 10 airplay al postului mai fac parte „Obsessed" a lui Mariah Carey, „Fight For This Love" (Cheryl Cole), „Russian Roulette" (Rihanna) si „Fireflies" (Owl City). Alte piese care au mai facut furori la posturile TV muzicale sunt „One", cantata de Jay Ko Feat. Anya, „Tik Tok" de la Ke$ha si „Morning After Dark" a lui Timbaland.

Muzica romaneasca la Kiss FM

Kiss FM este radioul cu cea mai mare concentratie de piese romanesti in Top 10 - mai exact sapte piese - incepand cu melodia „Morena" a lui Tom Boxer, care ocupa locul intai (713 difuzari) si continuand cu piese ale unor artisti romani precum Andreea Banica, Dan Balan si Guess Who. In clasamentul postului Kiss TV mai apar si „Change" (Puya), si „Happy For You" (Liviu Hodor). Aceste doua piese au in jur de 500 de difuzari in perioada ianuarie-martie 2010. In topul Europa FM se regaseste o singura creatie autohtona - „Pas in doi" a formatiei Bere Gratis. „Europa FM difuzeaza cea mai buna muzica din anii '80 pana azi.

Din pacate, artistii romani inca nu se ridica la nivelul repertoriului artistilor straini. Difuzam piese romanesti in masura in care demonstreaza ca sunt la nivelul hiturilor straine", explica George Zafiu. La Radio 21, post din acelasi trust cu Europa FM, raportul dintre piesele straine si cele autohtone este asemanator. Hiturile romanesti prezente sunt „Sexy Love" de la Residence Deejays si „Havana Lover" a lui Morris.
http://www.adevarul.ro/societate/vedete/Muzica_favorita_a_romanilor_0_297570778.html

joi, 8 iulie 2010

Laurentiu Oprea a plecat de la ORDA

Laurentiu Oprea -Director Directia Registre Nationale Organisme de Gestiune Colectivă si Relatii cu publicul a plecat de la ORDA si este acum consilier juridic la Televiziunea Romana (SRTV)

Pentru cei care nu stiu d-ul Oprea a fost adevaratul conducator al ORDA si varful de lance al ofensivei impotriva drepturilor de autor si conexe si un adevarat prieten al utilizatorilor.
Oricum asta nu schimba foarte mult situatie, intrucat ministrul Culturii, Kelemen Hunor, pare sa-i fi luat locul ca sustinator al OUG 43/2010, de care am vorbit cu alta ocazie.

luni, 5 iulie 2010

vesti rele

Din pacate Ministrul Culturii, Kelemen Hunor s-a decis sa sustina OUG 43/2010, prin care ORDA doreste sa preia gestiunea colectiva in Romania de la OGC-uri. Voi reveni cu detalii maine.